plante_medicina

de la coada soricelului se folosesc inflorescentele.

actiune:
stomahica, astringenta, tonica amara, vulnerara.

indicatii: afectiuni ale stomacului, intestinelor, afectiuni hepato-biliarem stari alergicem anexite, hemoroizi, arsuri.

se  prepara o infuzie din 1 lingurita la 1 cana cu apa. Se beau 1-2 cani pe zi. alaturi d ediferite alte plante medicinalem intra in compozita multor ceaiuri medicinale cum ar fi: ceaiul astiasmatic, ceaiul anticolilit, ceaiul gastric, ceai laxativ si ceai pt hemoroizi.
 

Plantele medicinale sunt specii vegetale, cultivate sau spontane, care prin compoziţia lor chimică au proprietăţi farmaceutice şi sunt folosite în terapeutica umană şi veterinară.
Cele mai folosite plante medicinale sunt :
- ghimpele - Este o planta erbacee ce creste prin locuri necultivate, ruderale, pe langa drumuri si garduri, prin sate. Infloreste incepand cu sfarsitul lunii iunie pana in septembrie.
- trei frati patati - Denumiri populare: panselute de camp, albastrele, catifelute, barba imparatului, carligei patati, gusa gainii, micsunele, piciorul caprei, toporasi, tamaoara salbatica.

- sunatoarea - Este o planta erbacee, perena, ce creste prin fanete, pe marginea drumurilor si a padurilor, pe locuri necultivate sau in taieturi de padure.
- mustarul negru - te o planta anuala avand inaltimea pana la 1,5 m.
- levantica - Avand in aspect ornamental, este cultivata in parcuri, gradini, dar mai ales in culturi.
- musetelul - Denumiri populare: romanita, matricea, moruna, mositel, romanita buna

- coada racului - Este o planta erbacee, vivace, ce creste prin locurile nisipoase, umede, pe marginea lacurilor, santurilor, izlazurilor si raurilor de la campie pana la munte
- paducelul -  gherghinar, malai moale, maracine alb

Puteti gasi multe alte o=informatii pe site-ul  tratamente naturiste.

Ceaiul este o băutură obţinută prin infuzarea frunzelor uscate ale plantei Camellia sinensis (L.). În funcţie de gradul de oxidare a frunzelor, cele patru tipuri principale de ceai sunt: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong şi ceaiul negru. Compoziţia chimică a ceaiului variază în funcţie de recoltă, condiţii pedoclimatice şi metoda de prelucrare; dintre componenţi amintim: teina (alcaloid asemănător cu cel care se găseşte in cafea, maté şi nucile de cola), tanin şi uleiuri volatile.

Planta de ceai işi are originile în partea de sud-est a Asiei, în regiunea formată din nord-estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar) şi provincia Yunnan (China). Ceaiul a fost întrebuinţat pentru prima oara de chinezii din provincia Yunnan, folosindu-se atât la prepararea băuturilor cât şi a mâncărurilor.La scurt timp dup ce sunt culese, frunzele de Camellia sinensis încep să se ofilească şi să se oxideze. Clorofila se descompune şi taninurile sunt eliberate, frunzele înnegrindu-se progresiv. Procesul acesta de oxidare enzimatică este numit în industria ceaiului “fermentaţie”, deşi nu este cu adevărat un fenomen de fermentaţie, nefiind cauzat de microorganisme. Următorul pas este oprirea procesului de oxidare (sau a “fermentării”) prin incălzire, metodă care dezactivează enzima responsabilă. Fără un control atent al temperaturii şi umidităţii, pe ceai se pot dezvolta fungi; aceştia cauzează o fermentaţie adevărată, care contaminează ceaiul cu substanţe toxice (uneori chiar cancerigene) şi cu mirosuri nedorite, ceaiul devenind impropriu consumului.